Intelepciunea din inima mea



Cat zbucium traieste sufletul nostru pe care il incarcam cu tristete, amaraciune, deznadejde. Ce lupta interioara ducem cu noi insine o viata intreaga si ne blocam in credintele altora care ne impun cum sa traim, care, chipurile, ne invata de bine.

Nu-ti fa griji, nu esti singura persoana care ai facut parte din povestile altora, mi s-a intamplat si mie sa cred ca despre asta este viata, ca e normal sa asculti si sa faci ce ti se spune, cum ti se spune. Credeam ca asta este adevarul absolut.

Insa a venit o zi cand s-a umplut paharul si o voce foarte hotarat a urlat pur si simplu in mintea mea care ma limita: "Cand vrei sa te trezesti si sa incepi sa creezi propria-ti poveste de viata, autentica, traita la maxim, asa cum iti doresti?". Astepti acel moment sinistru cand ti se va bate ultimul cui?...si CUI ii va mai pasa atunci?

Poftim????? Mi-a sunat atat de dur si de ciudat: CUI...cui...cui...cui...cui?

Doamne, abia acum m-am trezit!!! Ce vad in jurul meu? Numai cioburi din mine, care ma striga in disperare sa le adun. Bucati pe care le-am lasat altora pentru ca aveam nevoie sa ma valideze fiindca ii credeam mai buni ca mine. Dar ei erau acolo sa imi arate ceea ce eu nu voiam sa vad: slabiciunile si neputintele mele, neincrederea in mine, neacceptarea, neiubirea...

Eram prizoniera in propria-mi minte, credeam ca sunt doar mintea si corpul meu, pe care de multe ori il ignoram, pentru ca nu stiam sa ma iubesc, credeam ca nu merit asta! Credeam ca altcineva trebuie sa ma iubeasca...dar am asteptat zadarnic. 

Atunci m-am ambitionat, am prins curaj si am rupt lanturile cu o forta uimitoare, de care nu eram constienta, mi-am adunat toata puterea pe care o imprastiasem altora, m-am ridicat in picioare si am inceput sa alerg, am simtit ca se poate si altfel!   

Mi-am creat propria-mi poveste in care sunt actorul principal. Ma privesc in ochi si ma regasesc. Tot ce imi spun ma linisteste. In sfarsit am gasit pacea din inima mea. Acum, ca sunt bine cu mine, te inteleg si pe tine, si-ti multumesc pentru rabdarea de a-mi reflecta tot ceea ce nu am acceptat sa vad.

Tu cat mai astepti sa fii validat de ceilalti? Crede in tine si traieste-ti povestea!


                               




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Calea de la samanta la copac

Poveste cu talc: